în cuib de rândunele sus pe o cornișă
mă furișez să-nvăț cum pot zbura
ascund melancolia într-o nișă
să știu că nu mă va mai tulbura.

eu nu am aripi dar visele au
în care cred că sunt și eu un înger
speranțe și încredere să dau
printre norii negri ca un fulger.

vreau să-mi crească aripi de condor
deasupra Carpaților să zbor neîncetat
azi cedez în fața năvalnicului dor
de lumini sublime mereu însetat.

un zbor deasupra de noroi și gunoaie
aș vrea acum precipitată-n ploaie