*

În umbra satului și a nucului
își fac adăpost mâinile mele, apucând cu grijă
printre ciuperci
satul miroase a bitum și mă sperie
la fel și focul aprins care își urcă fumulețul prin acoperișuri
încălzind teracotele
furnalul omului
la o adică, de ce să urci ceva către cer
de ce să împingi ceva către cer
ia să stau eu ca un brusture pe sub pădure
sunt un bursuc de femeie
dar îmi e foarte frig la picioare
sunt subțiri și lungi poate de-asta
ia stai,
măi Vasili,
ce se aude, acolo, de pe culme?
bat clopotele iar Văsălie este beat și se clatină pe două
picioare
până acasă
mă iei, Văsălie, mă iei
ia-mă de aici repede
că îmi dau jos năframa și vin
să mă ascund la tine în tindă
ca un pui, Văsălie, ca un pui mic și ud
pe care la găsit ploaia de mic ce era
”refugium”
roșia floare de sub bălți și de sub raiuri
găsesc pe la matale două mere să scoată dracu` viermele afară dintr-unul
mă iei, Văsălie
ai auzit vreodată de rodii, seamănă foarte mult cu roșiile
matale
dar sunt, de fapt, pentru ritualuri de femeie frumoasă
când își hrănește, cu ele, bărbatul
de prin orient, nu știi matale!
nu, nu se țin în coșuri de nuiele că sunt cam scumpe
așa ca nucile
sau cum să îți explic
în umbra satului și a nucului
zisesem că îmi fac adăpost cu mâinile
sunt osoase și sunt subțiri seamănă cu ale mamei
se văd prin ele vinișoare violacee
sunt mov așa ca prunele coapte dar sunt prea subțiri
mă sperie câteodată
vine popa Baba să mă scoată afară din casă
dar nu sunt îmbrăcată în alb
miresele tinere mai așteaptă puțin, Văsălie...
tu, măi, Vasili, nu îmi da drumul
că ești bun, Văsălie...
mă ții la tine în casă
și sub umbra
neexistenței tale, măi, Văsălie!


*
Notă:
Poezia a fost (parțial) inspirată din romanul cu Emilian Păun, Bogdana Mihai Clițău și Vasile Rizeanu ”Miei albi sau ulițele cele vechi ale cerului” - 2020