Ne legăm de orizont prin spațiu și timp.
Pretindem că suntem noi prin nume
Și pentru că ne-am născut undeva.

Dar dacă am fi devenit ruina unei cetăți
Ruginite, sfărâmate, uitată, care
Și-a pierdut rostul și porțile?

Și dacă am fi un drum rămas fără sens
Printre pietrele căruia rădăcinile
Pădurilor caută izvorul apei?

Adică, dacă am îmbătrâni cu părinți
Mai bătrâni ca noi fără a învăța
Să povestim copiilor cum e?

Să devenim noi numele nostru și locul
Sau întrebări ce nu le punem
Pentru că nu am ști cui?

Așadar, ce ne-am face nenăscuți
Și nelocuiți de nume și locuri
Pline de noi cei fără noi,
Fără lanțul numelui și al pământului
Risipiți etern desfășurându-ne
Din inima inimii gândului?...