peste flăcări
tu dansai cu fiecare umbră
florile de castan se desfăceau
și sărutau crengile fără de grai
și-n greul tău
cupa pământului

iar tu îmi povesteai despre iubiri
și despre visul tău cu Lorelay
dar sub castanii mei și tu ningeai
cu chipul lor în brațe ca-ntr-o pândă

spre cine, îmi venea să-ți zic, spre cine
te-ndrepți așa grăbit și peste fire
și către ce adânc de sfoară
tu tragi de coarda ta vioară

se răsuceau lumini și umbre / pe trup de ziduri în graffíti
în jurul nostru siluete / și chipul tău aprins de sete
se despletea prin toate de iubire
cu focuri multe și omături / și alte fără deslușire

și era cer întins peste-al tău dans
iar flacăra era de soare plină
și-n vorba ta era o pace fără capăt
de-aș fi vrut în zborul ei cu totul
să pierdem drumul printre blocuri
în visul ăsta-l tău de nemurire

dar tu tăceai apoi și focul
creștea mai aprig în toiagul fără crai

de-amu’ e întuneric între blocuri
iar pe sub nori doar zboruri de pripas

fără ecou cât nu mi-am luat rămas
tot rătăcesc fără a ta iubire