nu de moarte-mi este frică ci de liniștea din mine
zile când tăcerea mușcă, zile moarte fără mâine

poate că n-am fost când a spus: eu vreau lumină
nu mai contează. acum lumina e la liber
și n-am ajuns la predicile de pe munte
dar fericirea e un dat și singur mi l-am luat.

într-o străfulgerare cuprind totul: vitrine cu miniaturi
setul de ceai de porțelan fin, fotografiile celor dragi
tablourile din perete și lampadarul cărților citite
un candelabrul, masa mare și fotoliul
și praful care știu că se așterne

la poartă vine noaptea să-mi vegheze
și vântul trece să-mi sărute flacăra uitării
umbra se-ascunde în pământ și plânge
din depărtări ca un ecou chemarea
povestea cu a fost ține isonul

mă pierd în golul ce mă reprezintă
tristeți de toamnă își încearc-acum ecoul
norocul frunzelor ce pleacă deja moarte
într-un pelerinaj tăcut spre nicăieri