nu-ți mai găsești locul în familia lucrurilor
dacă faci un pas ești singură
visezi că omenirea va decide să moară odată cu tine
dar nu se întâmplă așa

ești ultima pe lista ta de favoruri
îndoindu-te și sabotând fiecare lucru pe care îl faci
e dreptul tău să te autodistrugi înainte de răsăritul soarelui
lumina te-ar putea opri și n-ai mai găsi locul
prin care să evadezi din insula ta albastră

recunoști că ți-ai uitat rugăciunea
ești tâlharul care nu l-a recunoscut pe Iisus
te latră tot mai des câinii sălbatici ai dimineții

doar o voce a rămas să rătăcească prin venele tale
într-o arhitectură a insomniei
și niște păsări stranii care scriu poezii
pe apa cerului