suntem trunchiuri
așezate alăturat
ne uscăm cu vremea
ne strângem prin evaporarea sevei sanguine
mirosim a dragoste
de pământ
și
de noi înșine

creștem cu greu ozonul vieții
ne lepădăm de toate felurile de a fi
dinspre verde spre ruginiu
centrifugați de furtuna schimbării

ne lăsăm scrijeliți de iubire
altare în murmure fragile
cu brațele tăiate potolim foamea și frigul
scriși cu ardoarea hârtiei
de poeți rătăcitori

când se iscă stelele peste noi
părem lumânări aprinse
focul zilelor noastre

ardem până la nemurire