Mai mereu
pun un pic de alegorie
în fiecare metaforă,
ficținile poetice nu-s trecute în calendar
oasele greu se albesc
în fiecare duminică
inima își rostogolește sângele ca pe-un altar
(plătind nici o vamă)
numai eu sap cu aripi ciuntite,
până nu mai respir
sap, până se rup
până când lumea mea se răstoarnă

(de-atâta galben și de-atâta duminică
toamna-i decojită ca un fruct)