poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-10-18 | |
Câtă poveste în foșnetul unei nopți de octombrie,
doar zgomotul nucilor căzând sparge liniștea, stau dreaptă sprijinită de un zid invizibil ca și cum m-aș sprijini de mine însămi. Unul câte unul, oamenii se sting. Candele pe care le-am uitat aprinse. Apoi, timpul ne va bate pe umăr, rânjind. Mâine un alt om va muri. Mâine o altă amăgire se va naște. Grăbiți spre marea trecere, trecătorii se vor urca în mașinile lor, în autobuz, în troleu, fără să își vorbească, fără să mai iubească. In fiecare clipă, ca niște mingi de ping pong, semne și amintiri ricoșează lovindu-ne. Omul de lângă mine are o carapace de fier. Eu însămi scriu aceste cuvinte ghemuită sub o carapace de fier. Teme-te! Și nu cumva să privești înspre tine! Lumea nu mai este așa cum o știi, viața și moartea își schimbă prea des măștile între ele. Și totuși, câtă poveste e în foșnetul unei nopți de octombrie! Doar zgomotul nucilor căzând sparge liniștea, eu stau dreaptă pe scaun sprijinită de un zid invizibil ca și cum m-aș sprijini de mine însămi, și în sfârșit în sfârșit în sfârșit pot să plâng.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate