te privesc

în dimineața asta lipsită de noimă sau planuri

trece lumina prin tine

ca prin corpul unei meduze

strălucesc părticele dinăuntru

altele rămân ascunse

poate

pentru totdeauna



trăiesc în prezent

pentru că iubesc tot ce am aici

pentru că tot ce am acum e viu



îmi scot

verigheta de pe deget

e un cerc alb infinit

adâncit în piele

așa e dragostea mea

fără pretenții sau îndoială



o bărcuță de hârtie care crede

în sinea ei

că nimic nu o poate scufunda



uneori e destul să crezi

poate e atât

de simplu



ca umbra degetelor mele trecând printre degetele tale

un fluture de noapte

zbătându-se

pe perete