poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-18 | |
Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci Trăim după acest catalog, din basme decupat Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat! Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!? Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește Stă lângă mine, liniștit, și mă privește Viața este doar un simplu curs Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs Este un pârâu calm, simplu și curat Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată Cineva începe să se zbată, valuri se formează Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează Te uiți neputincios cum de spume ești măturat În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat! Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!? E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum? Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum! N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă! Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată Speranțele ramase-n această baltă bulbucată Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută Voi supraviețui în această mare mută Timpul trece și trece, tot singur am rămas Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas! Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic Cum să-și facă și el una, urma să mă implic Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul! Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul… Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul “Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă Simt cum sunt cuprins de o stare profundă Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat? Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte Mă ia în brațe și mă strânge cu putere “Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere” Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine? Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine Simt cum încep să zbor, mă țin strâns Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat! M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat Sufletul mi se umple de gânduri domolite “Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare Ținându-ne de mână, privim această cărare Am găsit drumul ce duce spre fericire Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate