Te văd cum încerci să te recompui
din bucățile în care te-ai spart
într-o zi din trecut,
un trecut implasabil pe linie,
pe linia desenată strâmb, de-un olog.
O fărâmă e adânc prinsă-n pământ
i-au crescu deja rădăcini
Alta e-o palmă care-o sapă.
O fărâmă s-a făcut ochi
și alta pleoapă grea, lăsată și obosită.
Cea mai mică dintre ele e acum inimă,
buturugă ce-și răstoarnă întreg sistemul
și-l face bulgăre
care cade,
cade peste degete și amintiri amare
și bucăți de oameni pe care i-ai iubit
peste dezgust și extaz
și te face din nou
același, dar recompus
vechi, dar reformat
din Cămilă, Leu

Ești un suflet pierdut
Te pot căuta în văzduh
Nu să te salvez, ci să ne pierdem împreună.