zeul casei se trezește de dimineață și face puțină curățenie -
așază norii roșii la răsărit și stinge luna cu un singur deget
vântură praful de pe pervazuri și praguri, învârte roata fântânii,
mai ridică prin grădină și toate rochițele rândunicii
mută pisica din coșul cu rufe pe scaunul din bucătărie,
trage de ciorapii și chiloții de pe sârme ca să se usuce mai repede
aruncă vreo două-trei albine în cupa unui crin alb
din care fură el cea mai mare parte de nectar
și Crina, fata care stă în căsuța albă, zâmbește

și ce dacă? Nu mă interesează, spune-mi altă poveste
știu și eu că toate lucrurile încep frumos de dimineață

ei, după-masa e altă poveste -
femeia aceea singură pe care o privești cu ocheanul, adică eu,
fumează țigară după țigară să-și distrugă arborele traheo-bronșic
și zeul o trage de mânecă să se oprească, fiindcă ea nu vrea să moară,
dar ea nu și nu, cu părul ghemotoc și sufletul ca un fel de nuferi cu broaște
ca în basmul cu Degețica, stă ca un băț în fund și fumează,
se gândește la viitorul ei pe scaunul din bucătărie
nu vezi? sunt eu acolo, dincolo de vitraliile tinereții,
Crina, cea cu ochii cristalini

și ce dacă? spune-mi altă poveste,
toți știm că oamenii singuri sunt triști

ce pot spune? povestea care începe cu a fost odată ca niciodată,
povestea adevărată, încă nu s-a scris, le stă tuturor pe vârful degetelor,
este povestea în care tu nu o mai vezi,
doar omul care măsoară umbra copacilor în lucși și parfumul crinilor în uncii
o mai găsește pe Crina din când în când, ca pe o umbră sau o aromă
și stă de vorbă ca între bărbați cu zeul casei, care dormea odinioară
ca un fulg alb în leagănul Crinei.
Acum Crina nu mai are casă, dar zeul încă există. Poate că Crina
nici nu a existat, ci doar a trăit printre florile care au răsărit întâmplător,
nebătute, nealtoite. Ea a trăit numai acasă.