e vară și corpurile încep să freamăte

n-am mai dormit de nopți în șir

am sfredelit pământul ca niște sobolani căutând apa


// îmi aduc aminte orașul ca pe o busolă care îmi arată exact

pe unde trebuie să merg//


zilele sunt lungi, nopțile sunt lungi

trăim în zone metropolitane

cu autobuze și străzi prăfuite

aproape de oraș și marile lui corporații

aici este altfel viața

corpurile abia mai mișcă în așteptarea fericirii


zonele de acces sunt limitate


ca să scrii mai departe trebuie să cobori undeva într-o

pivniță sau un beci

și cobori răcoarea te mângâie ca o pisică torcând

liniștea te face să visezi

aici se simt mai bine undele seismice ale pământului

printre sticle de vin înșirate pe rafturi și borcane rămase de

anul trecut

simți pași cunoscuți

sunt bunicii și toți cei care au murit cândva

într-o zi și tu o vei face/ dar aici în acest adăpost

antiatomic te simți cel mai în siguranță

nu trebuie să te prefaci

că râzi

că plângi

că ți-e frică

e vară și șobolanii trag să moară

celelalte corpuri merg prin arșiță

ne prefacem că nu le vedem

aici în zonele metropolitane în inimile noastre totul e viu

doar amintirea orașului ne mai face să tresărim

ca și cum am avea niște insecte pe corp de care

vrem să scăpăm.