Nu cred în posibilitatea căderii în genunchi

când viața de viață se leagă strâns,
mâinile se agață de stâlpi,
puterea tot mai slabă își caută rezerve
și mușchii capătă forță.

Dar cum să ne rupem de prezent
când totul se schimbă în el,
se risipesc plăceri desfrunzite
și respiră prin zăpezi,
pămîntul zace în somn de odihnă
pe când lumina se apropie.

Visează dincolo de cuvintele alese
cerul mai bogat decât este,
cu o rugă în fiecare ungher
care să crească într-o floare albastră.

Pierdut în tendințe multiple
se zbate veghetor

și spiritul se înalță în spirale.