Ar fi trebuit să renunț când mi-a spus televizorul cu limbi hialine,
Tipărite cu subliminale șterse , rescrise în tonul unei pastișe,
Ca un palimpsest intr-o sticlă scăldat în marea de rude critice.
Aș fi putut măcar
Să-mi strâng unghiile dezlipite de trup într-un pandantiv ca un ștreang legat de gât,
Să le număr seara și să le ordonez ca într-un fișic de jetoane câștigat la jocuri de noroc;
Să am astfel siguranța ca atunci când mă trezesc
În toiul unei seri pline de premoniții și testamente,
Să pot primi un loc in barca spre turnul caustic al iertării
Când gondolierul mă laudă ca pe un premiant zecilor de mii de morți.

Ar fi trebuit să mă pregătesc pentru viața adevărată,
Dar am muncit pentru falsul adevăr.
Când sunt pe patul de moarte
Mai pot sărbători întâi mai muncitoresc?