SCRISOAREA a III-a. Variantă îmbunătățită generic.

(această scrisoare deschisă anonimă se referă la absolut toți dormitarii care au dormit pe tronul țării în ultimii 30 de ani, ca şi la aferenta protipendadă slugulentă. Rog pe cei care-i iubesc şi se simt lezați, să afle că prea puțin îmi pasă).

Un primar dintre aceia ce domnesc peste oraşe
Şi doar meditând produce càte cinci sau şase case,
Cum dormea ținând în brațe mâna sa cea inutilă,
De la UE şi din SUA mintenaş primi misilă
Să pornească deîndată şi cu orişicare preț
Să se-aşeze-n fruntea țării cu colegii de nutreț.
Şi ştiind el să asculte cum nu ştie să vorbească,
Prin anume căi oculte şi prin pronia porcească
Sprijinit de SRIuri, DNA şi-un rest de clică,
Pân' la Cotroceni ajunse furtunosul Mutulică.

La un semn, permis e jaful şi se năpusti pe țarâ
O grămadă de jigodii din oculta tutelară.
- Tu eşti şeful?
-Eu sunt, poate,
- Am venit să-ți iau averea,
Asta implicând petrolul, grâul, aurul, muierea...
-Prea puțin voieşti, mărite, noi n-avem numai atâta,
Că un nesecat tezaur ne lăsară bâtul, bâta;
Uriaşă-i măreția bogăției româneşti,
Bucuroşi le-om da pe toate de te-nduri să le primeşti.

-Cum? Când eu vă țin în funcții, pe avere şi pe trai,
Tu-ndrăzneşti să faci pe prostul şi să-mi dai doar tot ce ai?
O, tu nici visezi, amice, cât din lume am furat,
De la Polul Nord la Lunâ, toate le-am revendicat;
Când văzui ce bogăție, ce păduri şi ce resurse
Zac aşa neexplorate (am aflat-o de pe surse)
Mi-am şoptit: le vrem pe toate, nu lâsăm un fir de iarbă
Iar de cască unul pliscul, tot ai lui să-i dea în barbâ.
Şi când sub a mea putere toate țările-s polog
Tu stai numai în genunche, dâruind ca un milog?

- Un milog, da, preamărite, căci milogul ce-l stucheşti
Este cel ce face felul națiunii româneşti.
Eu nu ți-aş dori să afli, dar sunt sigur că cunoşti
Cât e țara de bogată şi cât suntem noi de proşti.
După Revo, mulți veniră, din Apus şi de aiurea
De-au cerut pământ şi apâ. Noi le-am dat în plus pădurea.
Ba le-am dat şi Marea Neagră şi tot restul mai apoi
Să nu zică națiunea că degeaba suntem boi.
N-au avut decât cu stânga, sau cu dreptul semn a face
Şi-n Apus mutară iute tot ce au putut să-nsface.
Te făleşti c-ai ras Pământul în măreața-ți vitejie?
Să te văd cum duci în cârcă ăst potop de bogăție.
Crezi că ai destui hamalnici şi or să-ți ajungă anii
Ca să cari tot patrimoniul şi tot ce produc sărmanii?
Vor crăpa a tale vase când ne laşi hambare goale,
Munții, cu al lor tezaur, te vor îndoi de şale.
N-avem minte, dar dorința de-a fi sclavi e, evident,
Ca un drog ce ne hrăneşte, preamărite Occident!

Şi abia plecâ românul. Ce, mai poți să zici că-i neamț!?
Codrul clocoti de drujbe mânuite de-alde Hantz
Şi-n ajun de viață nouă, se porni o bătălie...!
Aruncau în ei românii cu întreaga bogăție.
Şeful însuşi şade-n luptă ca o babâ oarecare
Care tace, tace, tace şi îşi bagâ-a ei picioare.
Din subsol, din câmp, din aer, arunca întreaga țară
Încât s-au retras în grabă, cocoşați de-aşa povară,
Tunurile aurite către țara lor îi mână
Iar ce n-au primit în cârcă, le vom duce noi în mână.

De-aşa sheet se-nvredniciră idioții din guvern,
Pentru tembelismul căror vom plăti cu toți, etern.

Cum mai vii Iisuse, Doamne, printre-atâția mari mişei
Şi la fiecare Paşte te sacrifici pentru ei?
Nu ar fi mai simplu, oare, într-o ceată să-i aduni
Să ne dai din Fruntea-ți, spinii, să le punem lor cununi,
Ca, Istoriei, obrazul să i-l ştergem de ocara
Ce-o scuipară trădătorii, sângerând, întreagă, Țara?