De parcă-ar asculta-n tăceri: o zare...
Noi n-o mai auzim: sosim și nu-i.
Și el e stea. Și stele mari, pe care
nu le zărim, stau toate-n preajma lui.

O, el e Totul. S-așteptăm așa
că poate ne-a zărit? La ce bun oare?
Și prosternați să-i stăm noi la picioare,
trândav ca fiara, și profund ar sta.

Căci ce ne tulbură în fața sa
se-nvârte-n el mereu de-o veșnicie.
El, care uită ce noi știm și știe
tot ce ne-alungă cu tăgadă grea.




Traducere Mihail Nemeș