încet natura se trezește la viață
eu am ca florile rouă pe frunte
Maica Dumnezeie cu blândețe măreață
îmi mângâie chipul cu tâmple cărunte.

magnoliile-și ning podoaba pe alei
băncile în parc tânjesc după iubire
turturele zburdă printre muguri de tei
eu am cu soarele o convorbire.

tăcerea se preschimbă în ecou
timpul aprinde focul din cremene
lumea mea capătă un suflu nou
se transformă-n zâmbete lacrimi gemene.

speranța mea e mare cât un munte
și slovele se nasc din bucurii mărunte.