În astă seară vreau
păcatele să-ngrop
în riduri vii, pe
fețe-ngemănate,
să-mbrac în simfonii de rai
tot ce am spus,
atunci, când am avut dreptate!
Mătănii înșirate în
adormite, odăjdii sidefii
pierdute sunt, precum corabia-mi
pe-ntinsul zbuciumat al mării
când eu,
odrasla fumului și-a mării
memoria o scald,
sub pălăria-nsângerată
a cerului de vară,
când gândurile-avide mi se zbat
neghioabe,
în pronaos!
Știu doar că vreau
iubirea cu grijă să o beau,
iar dincolo să merg,
cu sufletu-mpăcat!
Când Qetesh
îmi siluește vise,
stingheră printre oameni
privesc a sa oglindă,
în timp ce-Anubis
îmi ia timid o mână,
pragul, să mă treacă!
Miresme de cer
tremurânde-nspre afară,
prind între palme scaieții timpului
și-ncet mă vremuiesc.
Fereastra lumii noi,
îmi poartă
creșterea pe pământul Maicii Viață,
trandafiri furați din Hebrew.
Plâng și râd,
câte un hohot și-o lacrimă,
pentru fiecare.
Eternitatea mă ține legată
cu-o durere zeiască.
Încerc să mă mișc
între cer și pâmânt
când încă mai vreau
să-mi isprăvesc desenul
pe aripi!
Linii transpuse
din palma timpului
pe orhideea nopții,
dau dimensiune dorinței
care mă macină
nestingherită!
Uitați între zi și noapte
norii se ciocnesc
fară sunet,
fără fulger,
uitând de ce și până când
vor clipi îngerii din aripi!
Mă deschid
în ofilirea clipelor
prinse-n brâul lui Aether!
Sub pleoape
doar tu mă ai,
dar nu să mă dai,
ci să mă-ngropi
în purpură de stea
armură a lui Cronos,
când tu...
încă
MĂ IUBEAI!