dulce ca mierea e uitarea ce vine șovăielnic
și când te gândești că la început a fost el, cuvântul
ce plutea peste toată întinderea
fără opreliști

apoi i s-a pus căpăstru și a fost dresat ca animalele de circ
să nu mai aducă liniște sufletului și pace cugetului
și cuvântul s-a strâns în sinele său
rătăcindu-se

apoi i s-a spus că este inutil de lung și a fost ciuntit și golit
azvârlit în malaxorul spunerii de nimic
și cerurile s-au aprins de la atâta întuneric
întunericul tăcerii din lăuntru și din afară

și cuvântul s-a stins, s-a desprins din vorbire și din rost
și s-a înălțat cu tot cu templul său
acolo unde uitarea
și neființarea sunt stăpâne

ascultă...
durerea vorbește