Din tălpi de zbor, văzduhului călțunul
Un înger spânzurat e de nojițe
Că drumul către mine iar greșit ți-e
Și-n matematici de iubire-s unul...
Grădină-n geam, cu albe dumitrițe
Cântând pe ochi, e-a lacrimii ajunul,
Sub soare cerul ce-a deschis străbunul
Argint de umbre-n oameni auriți e...
În mănăstiri de gând a catacombe,
Zidită-n rugăciuni spre zei absenți
A nihilism e clipa să sucombe...
Ci încă-n șoapte-mi ții de-amor fermenți,
Departe-mi mușcă apele de vorbe
Și-mi suie-n sânge arbori vehemenți