poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-12-08 | |
Ei zic, tată, că dragostea este, în viață, taina cea mare, dragostea mea, unde ești tu, frunza doinei, doina verde din frunze boțite de primăvară, unde-i doina
Unde-s frunzele de frânt între degete unde-i zeama Tată dragă, tată dragă, căci tata a rămas reperul meu de demnitate el rămâne adevărul care nu se usucă Unde îți sunt tulnicele unde este oare dealul de ora două pârtia molcomă de unde se ridica fumul costișelor arse Atât despre frunză ea are fruntea lată și taie cu moartea ei femeia în două o face să plângă și ea plânge atunci Secretul femeii actriță de romance era foarte iubită și admirată reperul real și secretul este că s-a făcut Peste douăzeci de ani o bătrână are resturi de tinerețe în riduri Peste oase purta brățări Osul ei acum pute Are frici Toți știm dar nu înțelegem că bătrânii se luptă la vreme cu vârsta cu anii cum pot se trișează Eram duioasă zâmbeam Și bărbații trișează și cumpără dar și femeile voalul iluziei cade pe fața zbârcită ce situație hilară Cine să se teamă de ridurile care le sapă în față ca o plagă de lepră și atunci cumpără bătrânețea caută trupuri mai tinere disperarea Unele adevăruri se percep odată cu anii Am tot văzut cum bătrânețea frânge iluzii cu mâna cum cad porumbeii se înspăimântă frica le intră în inimi Dar și trupul Cuprins de îmbătrânire ”Deși de-abia îți știu numele”, vreau să rămâi aici lângă mine, frumosule, Tina, Tina, eu sunt Tina, și caii mei sunt șaptesprezece Nu simt Nu mai simt nimic, tată Probabil inima mea plânge, ades, după doină, dar de brazi îmi e frică Ce să spun acum despre vioară strigătul viorii strigă după mine mă cheamă pe nume și marama cea neagră îmi alunecă peste fața din copilărie odată îmi plăceau foarte mult oglinzile dar îți spun tată nu o să cumpăr la bătrânețe nimic niciun alt om Îți urlu asta tătucă Sunt actriță de romance dar îți zic Se pieptănau duioase ultimele mele dangăte de femeie foarte tânără Pentru că simțisem, în coastă, cum anii îmi băteau, în piept, foarte tulbure voiau ca să intre în os Încercam să zâmbesc mai frumos Și clopotele Pe care nu aveam să le mai aud niciodată Începeau să se-ascundă din turlă se făceau meri, departe, Dar cum să te atingi de un măr care crește frumos pe colină Nu m-am priceput tată pricesnele mă țin ca într-un giulgiu Nu sunt foarte bătrână, Mi-e frig... (Dar probabil doina mă leagănă, în ea, ca pe-o fetiță. cred că, de Crăciun, o să primesc, iar, prăjituri.)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate