Leneș și hoț, râul cuvintelor s-a strecurat din nou între sufletul tău și al meu.
Iată cum s-a petrecut totul:

Am început să mă uit de foarte departe cum speli vasele
și, ca să nu adorm iar, am împins ușor către tine arca tăcerii
și m-am trezit că îți spun în gând:
-Bună! Ce faci?

Tu, somnoroasă, de la buric în sus
(pe care-l acoperă mai deloc tricoul cu o steluță de mare)
ai zis pisoiului tău:
- Bună!

Atunci el a început să vâslească în jurul tău,
la dreapta și la stânga,
rotind într-o parte și alta spatula,
dând drumul ușoarelor vorbe care întrețin o ușoară legănare
a șoldului
și apoi totul a curs de la sine.

Oh! chiar am visat că întrebi,
din celălalt capăt al corabiei:
- Mai avem pâine?

Și fiecare celulă, atom și particulă din mine
au strigat să auzi
ceva ce nu vei auzi niciodată.

Dar tu, înțeleaptă ca o pisică, mi-ai răspuns:
- Hai mai întâi să ne cumpărăm o grădină
și apoi semănăm grâul;
întâi facem bani și pe urmă copii.

(Oh, nu-mi spune că mă iubești!
Nici măcar un cuvânt!
Hai mai întâi să pronunțăm pe silabe:
Eu! Tu! Niciodată!
Eu! Tu! Niciodată!)

Leneș și hoț, râul cuvintelor urcă deasupra genunchilor
și eu scriu, am umplut caiete întregi, cu liniuțe și bastonașe
care toate, toate îți seamănă, ușor înclinate, și puse pe șotii.