Basmul tău, cu elefantul, și cu apa lui cu noroi,
ciudățenia lui molcomă,
este deja
într-o carte, cu multe desene scrijelite cu mâna stângă
și cu sunete de pian printre slove
copiii sigur vor bate din palme
și vor gânguri
cu stele deasupra
pentru că basmul tău este nemuritor
iar elefantul
un animal pe placul copiilor
dacă eu spun totul, acum,
în noroi, acoperit pe jumătate de mâl,
elefantul este foarte sătul, este și flămând,
este doar o tipologie a coșmarurilor tale nevinovate,
ori poate elefantul tău nici nu există
nici măcar ca idee,
ci a coborât, pântecos, dintr-o fotografie,
poate ești tu,
sau nu,
poate este un alt elefant,
el îmi poftește lumea și cireșele, pe care, cu mânuța mea, le-am adunat,
dar tot felul de sărăciri,
și de neînțelegeri,
colcăie, încă, de pildă, în gândul ei, mustul acela prea dulce,
de mică, nu este obișnuită cu vinul,
este doar,
gustul de toamnă
și bogăția picioarelor Lui,
acum, nu s-ar făcea, niciodată, vin pentru nunta miresei
căci El nu s-a mai înapoiat, niciodată, în ținutul acela
ori la ținătorii aceia de nuntă, care L-au chemat.


Viile sunt foarte dulci, de fapt, în anul acesta,
dar eu nu am poftit, niciodată, fără rost,
la prea mult vin,
rândurile cu mosc și de smirnă
sunt cu două mii
de ani
mai bătrâne
iar de El îmi amintesc, astăzi, toate veacurile.
în Caana Galileii, o mireasă Îl așteaptă să intre,
la nuntă,
după 2000 de ani, încă, pe pământ, și oalele sunt pline cu apă curată
și nu e, aici, nicio altă minune, ca să le răstoarne;
e, în schimb, atât de multă lumină în cer...
și de stele...
Îi este, pesemne, foarte milă de stele...
Sunt ca niște ulcioare cu apă...
În ele, pune Dumnezeu nițică sare, și lacrimi amare, și un izvor,
și, atunci, ele cresc...


Uneori, credeți-mă, înțelepciunea luminii este o grădină
violet și cu roșu
să mai zăbovim, așadar, mult prea departe de lume!

animația unui bărbat care îmbrățișează o femeie foarte simplă
sunt desene, iubiri și culori,
ori copaci, purtători de culoare,
ai nevoie de stele, ori de vin,
ori de arătarea butoaielor,
când îi mângâi, femeii, obrajii?


Acesta este discursul copilei Ylo, de foarte mult timp te aștepta să apari,
vei veni, să apuci să mănânci din cireșele ei,
căci sunt bune și dulci, iar, miercuri, vor bătea toate clopotele
coșul de răchită va cădea, atunci, pe jos, deșertat
limitele fericirilor pot fi depășite, într-o dimineață.
căci
acum este seară, târziu,
și nu noaptea se coc cireșele, pe creanga copacului
este doar un avatar cu cireșe
ylo
ylo
pânza pe care am pictat cireșul este binecuvântată și acuarela
s-a așezat minunat
deși aceea care pictează, abia deslușește, tușele care trebuiesc să apară;


Și ea este, desigur, foarte tânără
nu are nevoie
decât ca o croitoreasă să îi taie drumul prin lume ca printr-o pânză de mătase foarte simplă și scumpă
și
pe deplin, deslușită
să se lucreze, prin pânză, cu foarfeca ei, mai departe,
și,
din lume, să iese, desigur, o rochiță frumoasă și simplă,
un semi-voal,

un destin.


În ierburi, se trezesc, acum, greierii, cu viorile picioarelor,
cu câteva oceane, cu un poem și cu păsări foarte frumoase deasupra
și cu multe stele
care nu vor mai muri niciodată

nici basmele nopții

este o (mândră) ondulare cu stele.