poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-09-20 | |
A venit, iarăși, toamna, iar eu am inima descoperită și dreaptă,
îmi spuneai că sunt băietul unchilor mei și nu cad pe genunchi decât atunci când picioarele mele se înmoaie pentru aceea pe care o așteptam, de foarte mult timp, să vie, să steie, descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului, căci toate, odată, se află, sub ceruri, și pentru că toate se află, ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi, nu mai îmi cumpără viață, și, mereu, este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată, dar nici via nu cade la pământ, dar se usucă. și se umple de alb. ca și oamenii. Însă, semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru că anii curg astfel, pentru sănătatea ierburilor și pentru cerbi; și atunci ... apari dumneata și îmi spui că toamna vine oricum, pentru că toamna e o catedrală a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața, fără să cunoască regrete, poate doar frică și alte spaime mai mari. Și, deși sfârșitul trage frunzele după el, deși sfârșiturile năucesc toate frunzele, vai, oda mea, vai, draga mea, cea îndrăgostită de iarnă, îți spun: pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă! cetina este nemuritoare și verde, îl vestește pe Domnul meu! Supt de teamă, și ars, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta, dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, a ei, iar eu cumva am așteptat steaua aceeea s-o văd, până târziu, să apară pe cer. În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă, oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele dar, undeva, deasupra tuturor brazilor. În curând se va lăsa o iarnă frumoasă, nemaipomenita ninsoare se va umple de stele, steluțele cad, dar nu mor, ninisoarea și steaua ei albă e taina nemorții. așadar, renii și câinii de pază vor rămânea unde e cel mai rece, anul acesta... îmi este frică de stranietatea răspunsurilor mele pentru că stelele-steluțele pământului `nost sunt doar o imitație, iarna, a Cerului-viu. Îmi pare că, acum, cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum... toamna cred să fi trecut foarte repede, am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă, cu îmbobociri de zăpadă. Pentru că toate sunt ale noastre: zăpezile, hornurile murdare, casele și zăpezile care cad peste noi; și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă. iar acela Cer-viu e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute, acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi, căci pe ea am iubit-o altfel. Ne cuprinde o frică foarte firească despre tot, până când norii le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi. Nu ne este frică, însă, de zăpada care cade peste noi. Să îmi construiți o mansardă frumoasă imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite să mă lase în viață și să mă vindec! la iarnă nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu, vine EA?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate