dacă aș mai avea un suflet de aruncat la zaruri
aș învăța duhul să mă danseze
capetele copiilor îmi zornăie la glezne
cu sunet sec
nebăut de arșița vremii nu pot să-mi privesc sufletul cum îmbracă lumina
între libelule înțelepte
trec strada cărnii primăveri fantaste cu urechi de pasăre
înhămați la memorii cuantice
războinicii se-mbăiază în cuvinte blindate
atât de ușor se-apasă
butoanele roșii

tălpi de cristal frământă colbul istoriei îngrașă aer sidefiu în aripă
văzduhurile se prăbușesc ucise

lut presat în vertebre reverberează tăcerea de aștrii
călimara de gânduri e plină cu aterizări eșuate
oameni săraci nevorbitori de iubire
se-neacă în zațuri diverse
sub gloduri putrezesc tratatele de la malta
plină de ruine albastre nu pot muri decât o dată în ploaie de lavă
cărții de aur îi curg pecețile pulsului
în pasta hărților muiate în sânge de înger dictatorii fac penitență
catargele trupului meu urcă în velă sori vindecători

în pleoapă transparentă din cuferele ruginite ale timpului
ies molii numărate în temple de flacăra dansului

în atriu zarurile sunt aruncate
capul meu rostogolește abisul șifonat pe la colțuri