primăvara îşi brusca florile
germinaţia firească devenită intempestivă
precum o mamă grijulie odraslele proprii le dojenea
le grăbea să treacă de „stadiul acesta”
şi pomii şi-au mascat frica/ delirul saltimbancic
al iremediabilului luat-în-posesie

cineva se atingea cu o margine de o alta
creasta unui ararat ieşindu-şi din sine
ca o sabie... ca o anxietate
se schimbau ceruri
la rostirea cu intonaţie gravă-hiatată
într-o oră de franceză ca-ntr-o primă oră de (ne)viaţă

se punea de-un cosmos?! de-o (altă) moarte?!

damă ajunsă la maturitate
pădurea şi-a rotunjit trunchiurile
datoriile în veci neachitate ale omului
către soartă

s-a decretat carantină
99 la sută proporţia infimă
în faţa lui 1:
Sentimentul şi Noi!

fără drept de apel
pământul s-a deschis ca o altfel de arcă
a primit spaima ierburilor
ineluctabila bătrâneţe
timpul neviu şubrezit cu articulaţiile desfăcute
nevolnic ignorând indecenţa acoperirii sale cu eternitate

starea de 1 pe 2
proporţia cosmică a luat în arendă
neputinţa Celestului Tată
umil infinitul a cerşit
„bucăţica asta de sânge”
bolnav renegându-şi absurdul
marele crunch

din gaura neagră ca dintr-un uter a privit Lupoaica
Iubirea ahtiată să se facă Trup

în pântecele ei vom creşte noi
mici şi obraznici cu adn-uri proiectate
prea mult să nu stea-n drum de prejudecăţi:

vom zice şi se va face!