poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-18 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Pe măsură ce anii trec se înmulțesc judecătorii cari te condamnă. Pe măsură ce anii trec și vorbești cu mai puține voci, vezi cu alți ochi soarele. Știi că acei care au rămas te înșelau – delirul cărnii, frumosul dans sfârșind într-o senzație de gol. Așa cum în noapte cotind pe-o șosea pustie vezi sticlind deodată doi ochi de animal, care a și plecat, așa îți simți ochii; te uiți la soare, apoi dispari în tenebre; tunica dorică pe care-au atins-o degetele tale și ca munții s-a curbat, e o marmoră în soare, dar creștetul și-l ține în întuneric. Pe cei ce lăsară arena ca să ia arcurile și l-au lovit pe îndârjitul alergător încât văzu dinainte arena plutind în sânge, lumea diminuându-se ca luna și glorioasele grădini pălind, îi vezi în soare, în spatele soarelui. Băieții care făceau plonjoane de pe bomprese mai merg ca niște fuse desfășurându-și firul, corpuri goale adâncindu-se-n lumina neagră, c-o monetă între dinți, continuând să înoate pe când soarele coase cu undrea de aur pânze și lemne ude și culori marine; mai coboară pieziș înspre pietrele adâncului, albele urne. Îngerească și neagră lumină, râs de valuri pe drumurile mării, surâs înlăcrimat, te vede bătrânul implorator, când trece pe lespezi nevăzute, reflectată în sângele lui care a dat pe Eteocle și Polynice. Zi îngerească și neagră. Gustul amar al femeii care-l ucide pe-ntemnițat iese din valuri, ram proaspăt, ornat cu stropi. Cântă, mică Antigonă, cântă... Eu nu-ți vorbesc de lucruri trecute, ci de iubire; împodobește-ți părul cu spinii soarelui, fată brună; Inima Scorpionului a apus, tiranul din om a plecat și toate fiicele mării, Nereidele, Greele, aleargă la scânteierile celei ieșind din valuri. Cine n-a iubit niciodată, va iubi, în lumină. Și tu ești într-o mare clădire cu toate geamurile deschise, alergi din odaie-n odaie și nu știi de unde să privești mai degrabă fiindcă pinii vor pleca și oglindiții munți și ciripitul păsărilor și marea se va goli, sticlă sfărâmată, de la nord la sud, și se vor goli ochii tăi de lumina zilei cum se opresc deodată și împreună toți greierii. Traducere Aurel Rău
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate