parcă stăteam pe un mal înalt de lumină
privind cu nesaț
caii albi pe care nu i-am avut niciodată
păscând într-un fel de grădină,

erau multe neamuri
galopând printre suflete
de armăsari,

tata,
pe care nu l-am văzut niciodată
parcă-i făcea mamei semne din cer
ca să ne mai naștem o dată
și-mi striga din mijlocul raiului
scrâşnind din aripi
- vezi fiule, mânzul acesta de inorog
de pe malul celălalt al nopții?
am să te învăț cândva să-l încaleci
în goana norilor
dar numai după ce-ți vei sfârşi paşii
pe nisipurile mişcătoare
din lumea celor vii
pe care şi eu am traversat-o cândva
într-un tropot fulgerător
de cometă