Mîinile sale de martir -
Le divinizez în limba nebuniei
Unei Magdalene fragede;
Respir beția Erosului,
Calmul mi-l sufocă
Iar zbaterea răsună-n ecou
Precum o șoaptă disperată
Între zidurile pietruite-ale cetății.

Cu șuvița ta îmi spăl
Parfumul trupului de lavă,
Mă binecuvîntez fără-ncetare,
Delirul pudorii e-acum ascuns,
Împrăștiat în echinocțiile din mare
Și ne-ncovoiem a teamă și supunere
Să privim cum vinul benedictin
Țîșnește languros din căldura
Celor două limbi de șarpe,
Căci l-am sorbi pînă la moarte.

Vreau să-ți eclipsez buzele de rodie
Cu coapsa-mi plină de albeața
Suptă de soare, ce s-a lipsit de melancolie,
Atît de molcomă să ne cheme zorii,
Atît de grăbită să moară de voluptate
Atinsă de clavicula nopții.
Topește-mi spiritul și picteză cu el
Un altul – în sculptura eviscerelor
De marmură, ale cărnii tale
Și-a stelelor.