la marginea italiei
moartea are miros de pește
putred

mahărul care ne înjură
în italiană
nu ne mai înspăimântă

nici măcar ferma veche
cu melci uriași
care lasă urme albe pe ziduri sau
serpii îngrășați
cu lapte de vacă

nenorocul nostru pluteste peste tot
în aerul barăcii,
în odăile,
în care
noaptea,
ne tăvălim femeile
când le iubim
ca să nu ne doară

aici
bem, fumăm și
înjurăm
ca și cum am zice o rugăciune
baraca asta,
viața
moartea,
românia.