poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-07-11 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Cerurile sfâșiate ale acelui veac împiedicau sosirea noilor porumbei. Dușmănia se întețea în varul excremențial al celor mai vechi porumbare. O dimineață strigă: război! Ura și înstrăinarea unui trandafir lepădat de un râu în găurile haznalelor neîngropate vă vor pune în legătură cu curentul electric al acelor zile. Când a fost pus zăvorul, noaptea strigă: moarte! Iar luna, pe care până atunci astronomii o socotiseră țeapănă, și-a deschis gura timp de cincisprezece ani ca să verse sânge: asupra spumelor verzi ale invidiei, asupra smârcurilor galbene ale mâniei, asupra groaselor ziduri roșii înălțate de ură. Sânge atacat pe furiș, dragoste, de o prejudecată pe care o credeam defunctă. Eu izbesc cu nepăsare în frumusețea elementară a Pământului mistuit de lavă și închin pentru pustiirea deplină a aștrilor. Răniți-mă pe mine, răniți-mă, căci eu sunt singurul om în stare să facă față unui batalion de îngeri. Dar acum ei nu mai există: i-am carbonizat pe toți într-un moment de dezgust. Sunt nemuritor: n-are cine să mă rănească. Și acum mă plictisesc față de atitudinea deznădăjduită a morților care visează fără rost la învierea cărnii. Dar iată porumbelul 948. Traducere Geo Dumitrescu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate