”Sanam re” este un fel de refren indian;
ai hrăni-o cu flori și cu apă de mere dintre cele mai dulci
picioarele ei nu aparțin nimănui
la intrare s-au lăsat elefanții pe genunchi unde să fie voalul cel roșu-subțire
s-a pierdut undeva în cealaltă încăpere, unde-l mănâncă un trandafir
căci
femeia aceasta nu e de fapt a nimănui
dacă eu nu am iubit-o înseamnă că ea nu a aparținut de fapt nimănui
și nimeni nu a iubit femeia aceasta din India
dacă tu ai venit de undeva dinspre vest dintr-o țară europeană,
atunci femeia aceasta o să mă uite încet,
aceasta este superstiția mea;


Menta fierbe, de fapt, la mine în ochi,
ochii mei,
poezie veșnică a picioarelor frumoase, pe care nu le-am primit,
cum oare să-i primesc picioarele ei, în casa mea,
dacă nu am cârpă albă și prafuri vindecătoare, ca să o ung?
Și în nord aveți voalul apei și femei cu lacrimi dulci apoi aurore boreale înmiite
și câini
și mult ceai
o eră trandafirie-i pe glob, atâtea spume pe glob, și în globii ochilor mei pe unde orbeam,
și urmele mele alunecă încet către nord,
pesemne că ea m-a iubit,
m-a ținut pesemne cu gleznele ei, pe care le știam
ierburi pe picioarele ei și un ștergar pentru picioarele ei,
pe care o să și le șteargă ea însăși;


”Sanam re” este un fel de cântec indian
hălci de carne stau pe masă câinii au rupt lanțurile și s-au prins în altele asemănătoare
la intrare s-au lăsat elefanții pe genunchi înăuntru voalul cel roșu ”sanam re” e uitat
anii nu vor mai fi de aici, iar ea are acum trandafiri la picioare;
clipele și lanțurile pesemne nu vor mai fi de aici,
peste ani și peste ghimpi,
atunci,
probabil femeia se va întoarce la bărbatul ei, pe care-l urăște acum,
își va întoarce o clipă surâsul
bătrână
și-n
lanț
o iubeam și bătrână și-n lanț ca un fel de lanț o iubeam,
visul ei se va întoarce încet

iar
eu
de mult nu am mai aparținut nimănui.