nu știu cât de estetică și eterică ești, dar admit cum, deopotrivă,
dăruindu-te admiratorilor, criticilor, pețitorilor, ignoranților, vandalilor
prin prelunga-ți absență de sine, tu rămâi mereu încifrată,
apărând dintr-un străvechi labirint cu zâmbet reținut,
te bucuri, atingându-ți durerea feței de cotidian,
ascunzând în priviri tainice citiri, privești din alte lumi
cu falsa modestie a eternității mute

izvorând impecabil din amintirile maeștrilor de demult
din simetriile de vis, din năzuințe adânci și încete,
curgând din clepsidre prelungi ale degetelor tale mute,
tu rămâi prizonieră întârziată în temnița acceptării desăvârșirii
o ibovnica neștiută a mai marilor minții din somnul secretelor,
a dicționarului de reverii cotidiene, cu taine dincolo de moarte
tu, virus al frumosului, devii remarcabilă
prin dorința de-a rămâne neremarcabilă

unii sunt furioși pentru prea-mulții ignoranți, pretinși admiratori
ce-au umplut lumea de comentarii ridicole despre tine,
dar ei adesea se distrug pe ei înșiși, nu pe tine
iar cinicii spun că faima ți-a venit atunci când s-a încercat să te fure
când au încercat să te vandalizeze, să te insulte, să te uite...
tu mai mult îți așezi liniștită pe fruntea ta fragilele veșnicii...

nimeni nu mai știe dacă plângi, zâmbești sau ști plictisită
stând 24 din 24 în aer condiționat, monitorizată video,
răsfățată în tratamente de tetraclorură de carbon și oxid de etilenă,
ai ecran protector și poți să zâmbești din nou, mărinimos și-n siguranță
nici un pumnal, nici o lovitură, nici măcar un microb sau vreo ironie
nu mai pot ajunge la tine de-acum

pierzând istoria în odaia ta, pentru mulți ani
de fapt, tu ești cea care critici, răpești și vandalizezi,
râzi ne noi, ne uiți cu trecerea timpului
mereu
de partea ta