ghilotina își oglindește rugina în ochii trecutului
întrebându-se smerit: eu pe cine contez?

iubirea e o altă formă de foame
cu cât iubești mai mult cu atât mai mult ai vrea
și foame tot îți mai e pentru că înăuntru dospește golul
golul care te umple și oftează

fiecare loc tainic are o poartă sau o punte
și însingurarea plutește ca-înserarea
suflete, de ce încui poarta? de ce tragi podul la mal?
acum de ce te mai temi?

ca să deslușești drumul de întoarcere
trebuie să arunci toată agoniseala cunoașterii
și să-ți iei înapoi mintea de copil
căutând firimiturile prin iarbă