De pe colinele înalte,
Bate vânt de sabie și foc,
Iar cu privirile deșarte,
Soldații stau și tremură pe loc.

Ei sunt primii, iar apoi vine spuma:
Burghezi, nobili, înalta societate
Și-ntrun jilț undeva deasupra,
Găsești un rege tiran și-o zeitate.

Prin sânge moștenire el e numit rege.
Prin aspra biciuire șoptit e ca tiran.
Fantasma-i arogantă în cap îi este lege,
Ca lumea să-l perceapă ca zeu si nu titan.

Usoară-i lupta ce în fată i s-arată,
Ca număr sunt puțini si pieptul le e gol.
Țintașii lor de soi în loc de arc au piatră,
Iar arma principală e dată de topor.

Fierari, văcari, strungari și alte nonvalori,
Și clasa mijlocie cea plină de erori,
Nu văd că-nfruntă un zeu, orbiți în al lor somn,
Ei cred că vor învinge, că-nfruntă doar un om.

Scârbit observă regele bătălia ce.a pornit:
Țăranii si burghezii cu tot cu-al lor stăpân,
Ei laolaltă luptă ,impreună au rostit:
"Credintă-n Dumnezeu și nu-ntrun fals păgân."

Ei laolaltă luptă si bună treabă fac,
Soldații regelui la pământ acum zac,
Degeaba au strigat în disperare după ajutor,
Acesta a venit dar nu în viața lor.

Regele copleșit de marea lui slăvire,
Își ținu aproape mulțimea nobilime.
Nu-i aruncă în luptă ca pe soldați să îi salveze
Și subit întelese că n-are cum să mai trișeze.

Însăși cavalerii, nobilii și preoțimea,
Ei inșiși regelui cerură ajutor divin,
Însă regele fugi când își văzu ostimea,
Murind în strigăte de durere și chin.

"Regatul meu pentru un cal" spuse el
"Regatul a căzut" s-aude un glas în departare.
"Să stai pitit în luptă, c-o faci în mare fel"
"Acum pe jos să fugi cât o-i vedea în zare".

Regele a înțeles atunci!
Atunci s-a deșteptat!
Că gloria și faima,
Nu singur le-a luat.

"Ajutor"! Strigară soldații, dar el nu auzi.
"Ajutor"! Strigară si nobilii dar tot nu auzi.
"Eu-s regele! Altii luptă pentru mine!"
Dar când totu-n jur e gol și doar dușmani multime,
Nici măcar iertarea nu te mai apără pe tine!