nu am aderență perfectă la vise
în orice parte aș trage perdeaua spațiului
în pustie rămân fără mine

nostalgic fără de voie căușul palmei dospește mistere
sufletul este marsupiu de stele

prea om să accept fulgerul fără să-i decantez respirul în sânge
puțin prea zeu să pășesc în lume
însoțit doar de moarte
puterea mă pietruiește cu flăcări în fiecare uitare

suflu mitic gălbenușul fixează sori zâmbitori în săgeata abisului
înainte de-a mă ținti

după ce-mi voi întinde albastrul pe pleoapă
nu voi număra înălțării curcubeiele și penei văzduhurile captive
pocale cosmice vor fermenta zboruri caste îmi vor împăna
cândva traheea trăirii
fără de ochi voi privi necunoscutul sorbindu-i beznei
esențele
eclozează în efemer tot ce nu sunt
și-mi umple nervurile

inima își racordează la puls infinitul prea sărat să poată fi înghițit
nediluat

între două potopuri în pătul de nemurire îmi fac somnul de frumusețe
nu-mi ancora prea tare pământul în geană
părinte

nefiltrat de toxine
vorace
spațiul îmi fierbe în vene

o piele mult prea subțire agravează abstinența de cer

miracolul
nu are nevoie de by-pass

doar de-o inimă în care să bată