Încet și crispat, rostogolesc orele
spre capătul zilei,
când, sătul de timp, aud stelele
cum troznesc de frig,
derviși rotitori în frenetic extaz.
Rătăcesc stingher
prin mausoleul gândurilor mele,
culeg la întâmplare câteva idei
și-mi privesc urmele lăsate
în câteva versuri nocturne.
Un culoar mă desparte
de altarul patului pe care
câteva ore mă vor sacrifica
pentru visele lor ciudate.
Apoi, alte ore și minutele lor
îmi vor cere să le număr
cu rost și fără rost.