în ochii ploii ne-am privit alb metastazele viului
mirosind a ierni asfaltate de febre

inevitabil îmi înec tăcerile cu degete amfibii să răscumpăr
cuvintele mumificate ce mi-au tivit
lumile

mă gândesc la tine ca la o sete împrimăvărată

am descuiat temnițele atomilor atâția albatroși așteptau
cu furtunile-n pene să ne curețe
de cangrene venele
mi-ai dat procură să-ți folosesc timpul ca pe-o iluzie suprarealistă
știind că oricum nu-i puteam decanta
esențele

nu suntem fericiți iubite până nu împingem la extrem nebunia de-a fi frumoși

chiar dacă gâtul ne joacă în gura ghilotinei
patul de stele sau coșul călăului același pericol sau grație
trage cartea câștigătoare

binecuvântarea vederii fără de ochi își ascunde bine piroanele
în căptușeala cărnii
bureții-s în vârf de suliță valvele sorții se zvârcolesc
pe lamela cercetătorului
(oricare i-ar fi fost spaimele și deghizările)
crucea
și-a desenat deja sub piele înălțările
ipotetice

voluptatea zilei umblă în cârjă de apă
de-a lungul vertebrelor prost înșurubate în smerenii
de paradă

nu pot număra de câte ori mi-au ruginit gleznele în stix căutând sub pietre

trec dincolo de măști destram ușor găurile de vierme
m-am lepădat și de tine
dintr-un soi de somnolență-a unui pământ populat
doar de cocoși muți
sângele nostru nu mai dă ora exactă până nu-și spală oglinzile

conștiințele dezacordate expulzează îngerii din brațe
ca pe semințe uscate

ne privim ardent peste abis
desenăm cu trupuri flămânde orașe-dragon
între gurile noastre
indecent
elipse în ornic ne tatuează iubirea

setea smochinului din oasele noastre pluviale
răscumpără
lovitura de puc ratată
în poarta goală-a destinului

până la punctul de convergență totul ar fi suportabil
dacă n-ai vrea să închizi zborul în colivie
și să prinzi sunetul vieții
cu lațul