Oare mai merită să ies cu mine la plimbare
în lumea tensiunilor pe care am ascuns-o ?
Dacă mă recunoaște vinovăția
și mă întreabă de tine?
Mai bine stau lângă poartă și mă uit dindărăt
cum trec costumele erotice la paradă,
aplaud manechinele dezinhibate,
mă conving că nu mi se mai potrivește
la culoarea uzurii convingerilor mele
și, depresiv, mă așez pe prispa tăcerii
să număr firele de praf de la apusul meu,
agitate brownian de gânduri zburătoare,
albine laice în căutare disperată de iertare,
până mi se fac țăndări toate senzațiile
lovite de căderea nopții.
Mi-a amorțit energia și nepăsarea,
așa că plec moșnegește
să-mi întâlnesc uitarea care mă așteaptă,
însoțită de un degenerat regret,
să ne alegem un vis mut din haos.