poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-03-03 | |
Mireasa mea s-a așezat de acum în grădină
iar eu nu îndrăznesc să îi desprind voalurile de față; E un fel de a te acoperi cu suavitate și de a dormi în ea, cum faci tu leneșă; o floare care curge peste mine întruna și mă acoperă; uneori foarte roșie, sângerie, și molcomă, zilnică, lacomă, stacojie, așa ca durerea, doar puțin să mai dorm la tine-n cămașă voal de fecioară peste capul meu și coroana capului ei plin de flori. Poate te-aș fi așezat pe rana mea foarte veche, pe genunchii tăi să adorm din nou, ca pe-o insulă Și ce urmă ți-aș fi lăsat, descoperindu-te ca pe îngeri, și cât ghimpe la glezne! cât brumar! Draga mea, este-o vreme de murit lângă păsări, să răsară din noi foarte repede îngerii; pomii; și căciula plină de licurici; este vreme de raiuri și îngeri cu cădelnița aprinsă așa cum se duc pe cealaltă lume ranițele pline de piersici și pui și eu, adăstând la tine pe pântec; posac; Este vreme să murim așa cum se duc strugurii în zăpada în care au zăcut. de nuntă, de moarte e vremea. Este felul de-a zdrobi între glezne o stea foarte tânără este vremea de a-i face în fluierul piciorului un însemn. Spune-mi, din care sămânță a copacului ai răsărit, femeia mea roșie? alba mea? Căci Din carne îți răsare mai întâi un pom din care se face apoi o grădină Așa bărbatul se scoală din femeia lui și se naște mai plin de venin și mai rece Să îmi vii, Să îmi învii, Ți-aș fi amintit din nou din ce ești făcută, Ca un felinar, ți-aș fi adus aminte lumina, Din nou. Să privesc, măcar o picătură, și-o tură, acolo unde a stat, frumoasă, mireasa Femeia. Spune-mi, cum să îți scriu despărțirea și carnea din care ne tot despărțim, de când ne-am născut, cu zăpada? Nu mi-ai fost niciodată mireasă - cum eu nu ți-am fost defel carne; Semănai cu o pasăre mare și albă, așa te-am vândut. S-a mai liniștit înflorirea mălinului, iar eu mă duc mai departe, căci m-am culcat la tine pe șold cam prădalnic Gura ei, lăcomia și lenea s-au spart.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate