bunica zicea mereu de ochiul ei ascuns
lua un bulgăre de pământ
sufla peste el
ochi de pasăre ochi de iarbă ochi de apă îngâna
și îl acoperea cu o piatră
soarele era blând atunci
cerul înalt și verde
între timp bunica s-a ascuns într-un ochi de copil

în fiecare noapte cineva pleacă din mine
lasă un fir de lumină în urmă
îl strâng în pumn
privesc lumea prin ghemul de sânge până la zi

cerul este roșu
zăpada este roșie
așteptăm la semafor lipiți unii de alții
frigul ne unește
închid ochii
tramvaiul trece printr-un câmp cu flori roșii
fug fug fug prin păsări prin iarbă prin apă
până mă fac mică de tot
până pământul se face mare la loc
și piatra inimă