poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-12-29 | |
Albastrul e ceva etern: străbate spații după spații,
se-ntoarce-n timp; în viitor, încântă alte generații. Și-auzi pe-un cinic tinerel, ștergându-și cașul de la gură: „Ești cam aiurea în tramvai, deși te crezi mare figură. Căci Dumnezeul tău e mort, iar zei pragmatici îi iau locul. Ce-atâta cântec fără rost? Doar file bune de-aprins focul. Azi, poezia e un moft (să nu spun pierdere de vreme), nu te ajută nicidecum, chiar de-ai să scrii antipoeme.” Trist, îl ascult pe tinerel, fără a-l lua prea mult în seamă. Albastrul râde-ncetinel și către june-acum exclamă: „Vai! Aflu că deja sunt mort, cu Dumnezeul meu odată, că doar nimic sunt pe pământ, iar lumea ta-i așa bogată, încât și coada de topor are un diamant în frunte. Ce să mai zic? Felicitări! Ia seama doar când treci pe punte, că-i prea fragilă spre-a lansa pe cer o stea așa de mare! (Mă tem că invers ai să zbori, și-o baie rece-ar fi salvare.) Mergi fără teamă! Drumul tău nu ți-l ia nimeni, n-avea grijă! Răniți suntem cu toții-oricum, chiar neloviți de nici o schijă. Și iată adevărul crud: totul se mișcă-ntre cuvinte, din gol să iasă forme noi călcând pe vii și pe morminte.”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate