de mine
pe bordura aceasta despicându-se
loc făcând pădurii de universuri coborâte
maestre în a reflecta jocul luminii printre umbre
caruselul zborurilor pictate... nu în grabă

intru
în cuibul Păsării
pândesc momentul în care
se prind de umeri aripi: să știu în sfârșit să știu...
mie... mie... mie... ce-mi mai lipsește?!!

de fapt
de aici
până la ieșirea din carne
rămân doar degetele tale
datoare vândute multpreaconcretului
un artist ar înălța din ele
un verde sidefat
cuvântul eliberare
o femeie ar veni și i-ar adăuga
una-bucată-suflet
una-mulțime-viață...
toate iubirile s-ar petrece exasperant de muzical
partituri absolute pentru-o eternitate

mă complac în deschizătura aceasta
înghesuită în răsuflarea muribundă a Copacului
ce înțelept și-a lăsat Visul
în milimetrul acela de pământ
flegmatic șters cu o radieră oarecare
de alții...

mă plimb
prin iarna aceasta
acoperind ierburile
inimile ce au uitat să înghețe
ale oamenilor de zăpadă
încropesc un foc printre aisberguri
de dragul vremurilor în care
sufletele coborau din ceruri
să se împrietenească



**

ai văzut mereu
exteriorul
femeia superficială
pe cale să se îngrașe
să aibă vise-visuri hormonale
cu mireasmă de progesteron și singurătate
(spaima platourilor de înregistrare moarte)
constant să-și vopsească părul
bovarică doar nebună
să facă din tine
ceea ce tu... tu... tu
n-ai fost niciodată!!!

la o adică
ei înseși să-și devină nesuferită
atât de asiduu
prin ochii tăi
văzându-se

pentru toate acestea (și alte câteva)
eu ador
Cuvintele
Scrise:

e greu să înțelegi...

citește

totuși