Ce nu mă doare în noaptea asta,
când secundele sunt ace
la mașina de cusut a timpului,
după ce am fost dărăcit și țesut
și-apoi croit, să fiu costum destinului
pentru sărbătoarea valpurgică
a angoaselor mele !?
Înstrăinat de mine, zborul negru
în haos bezmetic mă dansează
cu toate nălucile nude dezrobite
de fulgerele unor închipuiri,
care-mi trăsnesc balaurul neliniștii.
Imaginația zvâcnește nebună,
se svârcolește sub pleoapele de funingine
și-mi țiuie în urechi versete laice.
Deasupra mea, eu sunt sabia lui Damocles
atârnată de un fir al rațiunii
care râde de mine.
Sadic, îi ating vârful și sângerez
un suspin binemeritat.
Ce nu mă doare în noaptea asta
a adormit în alt pat
și visează paradisul fără mine.