Când încă pluteam
în visul de noapte
ți-ai lăsat lacrima Toamnă
peste vadul cu flori ofilite

pustiitele ramuri suspină
printre șoapte de vânt
când se aștern amorțitele frunze
veșminte brodând
să le sfărâm sub pașii-mi grăbiți
spre destinații
tivite cu lacrimi

și-n zori
când ace de brumă
sorb ultimii picuri de sevă
din firul de iarbă pălit,
cerul se-ascunde
sub valuri de ceață

în curând
lacrima-ți dulce rămasă
filigran argintiu pe ferestrele reci

și norii cărunți steluțe cernând
să te îngroape
sub mantia albei crăiese.