A fost cândva al ei palat,
L-a construit cu-al ei bărbat.
A suferit și-a pătimit
Și pe copii ea i-a iubit.

Au crescut mari, flăcăi voinici,
Nu sunt acum ai ei pitici.
Dar poartă în suflet o mândrie,
A fost o scumpă datorie.

Și și-a văzut copiii mari
Și vede-acum nepoții mici,
E mândră în portul ei banal...
Dar scumpă ca un talisman.