suntem plante rătăcitoare pe amazon îți spuneam
zîmbeai și cu tine zîmbeau tatuajele de pe coapsă
îmi plăcea să cred că ai un soare aztec
la care m-aș fi închinat fără condiții
ori o coroană din frunze de coca pe care-aș fi mestecat-o
pînă cînd toată viața mi-ar fi fost transă
prevestitoare de bine

un singur lucru ai avea de făcut
să vindeci micile mele obsesii:
să mă liniștești
cînd merg dimineața pe stradă
de după gard un cîine începe să latre brusc agresiv
brusc inima mea o ia razna
se dă cu capul de toate piepturile
-biet castor prins în capcană de lemn-
puținii oameni care mă văd încep să rîdă
mi se face rușine sîngele mi se urcă în cap
și-mi vine să le cos buzele cu pînză
de păianjeni domestici

ori să mă oprești cînd la semafor
mă întreb dacă pînă la următoarea mașină
am timp să trec pe roșu mă rog să nu-mi ia vîntul
șapca din cap
trag aer în piept traversez în fugă
la mijlocul drumului vîntul îmi smulge șapca din cap
și-o poartă pînă la următoare mașină

pentru tine nu pot altceva decît să inventez personaje
acum e vremea lui crețu un fost jurnalist
care-și calcă-n picioare mîndria cu ură
cum calcă un daesh cu suv-ul turiștii pe london bridge
își tuflește pe cap o panameză roasă de șoareci
să nu-l recunoască lumea
se crede sauron vrăjitorul
noaptea iese-n oraș scormonește prin tomberoane
cum scormonește chirurgul prin măruntaie
după apendicul inflamat

într-un final norocul dă peste el
vede un om al străzii dormind pe o bancă
sub el două bancnote de-un leu
pline de urină și rouă
îmghite reflexul de vomă cum curva înghite
sperma unui tirist
înhață banii și fuge
noaptea asta chiar a fost
o zi bună

bărbatul care nu știe să spună povești
nu primește femeie
mi-ai spune că poveștile nu țin de foame
nu țin de foame dar ne țin în viață
pentru că viețile noastre sunt o conversație
care începe aprins și se întinde în noapte
pe măsură ce se face ziuă scade treptat
iar cînd nu mai avem ce să ne spunem
plecăm toți
la gropile noastre