poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-14 | |
La capătul drumului animalul se îndepărtează de mine,
poverile carnale se îndepărtează văzând cu ochii palpez conturul sufletului nestingherit de lucruri care cotropesc aroma pământului cu prisosul lor. Memoria devine enciclopedia potecilor risipite în ordinea firească a trecerii prin marea difuză a căutării de sine, din când în când o răsfoiesc cu ochii lui Homer și formele vagi se limpezesc ca viitura îmblânzită în zăgaz de piatră. Sunt oglinda în care converg punctele cardinale, ecoul și țiuitura care m-au născut, aspirația în cămașa antijeg a devenirii, amintirea cercului rostogolit fără grijă printre ciulini în opoziție cu vântul, lumina și umbra care mă urmăresc până la epilogul piesei. În buzunarul de la piept port imaginea copilului, talisman pe cărări părăsite de pași, paingi stăpâni în coliba poveștilor nesfârșite care mă desfătau cu dragoste discretă. Timpul nu mai are răbdare, anotimpurile născute prematur stropesc caldarâmul fierbinte până se înroșește albul ochilor și mor la adierea primului strănut. Orologiul coșavei anunță urletul lupului dedat la glas nevinovat de miel, inima tremură cum acoperișul de tablă sub plesnet de ploaie, limba de clopot bate rapace în amintiri ce scot capul în tenebrele prezentului și-i tot mai departe tropotul cailor în pusta fără orizont. Susurul imperceptibil al cuvântului rătăcit în urechea serilor cu lună plină descifrează tabloul obscur al copacului tuia, târâș printre cârșii cu dinți ascuțiți ca poanta într-o epigramă antologică până în gara prin care nu trece niciun tren, doar ecoul locomotivei însuflețește trecutul. În zadar strâng resortul ceasului din perete cucul nu se mai cheamă pe sine, e ca și cum aș încerca lumina cu geana. Mă văd obligat să abandonez tristețea în pântecul Iordanului, primesc bucuros gerul să-mi colinde prin oase cu uimirea copilului în fața bradului de Crăciun sub care clovni cu mușchii feței destinși se țin de ghidușii nevinovate. Toamna mohorâtă îmbracă straie în culori pastelate cu o sută de începuturi și niciun sfârșit, vaietul se metamorfozează în cri-criul greierului din răzorul luminat de maci. Trag la măsea, cu sete, ultima picătură de biografie și fredonez: a fost frumos.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate